Cuza, liberalii și reformele

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor atât în Moldova, cât și în Țara Românească, a deschis procesul de unificare și modernizare a celor două Principate. Exponenții curentului liberal doreau însă și o modernizare rapidă a Principatelor, dar se confruntau cu forțe conservatoare dornice să își mențină privilegiile sociale și economice.

Sub domnia lui Cuza, liberalismul în România trece prin două etape de afirmare. Prima perioada între anii 1859-1864, în care se definește şi se consolidează. Cea de a doua etapă începe după 2 mai 1864, când Alexandru Ioan Cuza alunecă pe panta unei domnii autoritare.

• Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Curentul liberal era reprezentat în acea perioada de o serie de oameni politici de origine şi condiție socială diferită. În primul rând, printr-un un grup restrâns de oameni care proveneau din rândul vechii boierimi angrenată la începutul epocii moderne în lupta pentru emancipare. În rândul acestora erau situate familiile Crețulescu, Câmpineanu, Golescu, Ghica, Mălinescu, Rosetti, Sturdza-Miclăușeni etc.

Apoi din mediul unei părţi a boierimii mici și mijlocii au apărut o altă serie de fruntași liberali precum Dumitru şi Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu etc.

Tot la liberalism au aderat o serie de intelectuali, precum: profesori, juriști, avocați, medici, publiciști, învățători şi preoți etc. Toți erau uniți de doctrina politică inspirată din principiile Revoluției Franceze și din practica liberalismului occidental. Liberalismului în Principate, după 1859, avea însă de înfruntat conservatorismul puternic consolidat reprezentat de marii proprietari funciari.

Liberalismul s-a confruntat cu conservatorismul sub domnia lui Cuza mai ales în privința reformelor sociale a proprietății funciare şi a relațiilor agrare. Liberalii considerau că eliberarea de servituți feudale nu era atât o chestiune juridică ci, mai ales, una economică. Ea ar fi fost incompletă pentru țăran dacă acesta n-ar fi fost înzestrat cu un lot menit să-i asigure o minimă subzistentă. De această mică proprietate, liberalii legau un șir de ameliorări social-politice şi culturale, o schimbare de mentalitate în sânul întregii națiuni care ar fi trebuit să devină o forță economică activă.

Curente liberale

Deși doctrina liberală era bine conturată la acel moment nu toți exponenții ei o împărtășeau în egală măsură. O trăsătură caracteristică liberalismului de atunci era naționalismul. Cei mai naționali liberali, radicalii, s-au identificat cu interesele majore ale poporului român în raport cu dominația străină sub forma suzeranității otomane şi protectoratului rusesc, dar şi cu aceea a impunerii numeroșilor străini din economie sub jurisdicția românească.

Ei susțineau dobândirea suveranității depline a statului român, sub raport politic și economic, precum şi desăvârșirea unității lui în întregul spațiu etnic. Doreau și o guvernare constituțională bazată pe domnia legilor.

Liberalii moderați susțineau și ei aceste principii, dar solicitau implantarea lor cât mai treptată și îndelungată pentru a nu provoca o reacție adversă atât internă cât și internațională.

Liberalismul sub Cuza s-a manifestat unitar doar sub forma unor idei relativ similare în unele probleme fundamentale, fiind neomogen din cauza diferitelor nuanțe. Ceea ce dădea liberalilor o oarecare unitate consta în admirația faţă de modelul occidental de organizare instituțional-politică.

Impunerea domniei autoritare a lui Cuza și reformele pe care acesta le-a făcut au îndeplinit parțial așteptările liberalilor. În schimb, domnia tot mai autoritară a lui Cuza i-a determinat să acționeze împotriva domnitorului.

Vă recomandăm să citiți și:

Liberalismul și alegerea lui Cuza

Adunările Ad-Hoc, arena de confruntare între liberalism și conservatorism

Revoluția de la 1848 și liberalismul

„Să facem loc făuritorului României Mari”

Liberalii și momentele cheie care au dus la realizarea Marii Uniri și României Mari

Eugeniu Stătescu, unul dintre cei mai importanți miniștri liberali de Justiție

Alegerile parlamentare din 1922 organizate de liberali

Dimitrie. A. Sturdza și dificultățile funcției de președinte al PNL

Problemele prin care a trecut primul guvern condus de D. A. Sturdza

D. A. Sturdza și asaltul asupra guvernării conservatoare

Cum a ajuns D. A. Sturdza președinte al PNL

Brătianu și cea mai mare bătălie diplomatică

O promisiune liberală transpusă cu ajutorul regelui Ferdinand: „Vi se va da pământ”

Începutul ascensiunii lui Ionel Brătianu

Schimbarea generațiilor politice la liberali la sfârșitul secolului al XIX-lea

Gheorghe Brătianu, de la participarea la Al Doilea Război Mondial, la moartea în inchisoarea comunistă

Gheorghe I. Brătianu, istoricul care a creat și a acționat

Carol I și Ion C. Brătianu, în vremea alegerilor dificile

Independența României, Ion C. Brătianu și Rusia

Cum a rămas Ion C. Brătianu fără miros pentru toată viața

Ion C. Brătianu, premierul liberal care a scăpat de patru ori de la moarte. Două au fost atentate

Cine a decis intervenția Armatei Române în războiul ruso-turc din 1877

24 mai 1875 – înființarea Partidului Național Liberal

Sabina Cantacuzino, sfătuitoarea fraților Brătianu

Ionel Brătianu, Austro-Ungaria și Rusia

Alexandru G. Golescu, fondatorul Monetăriei Statului

Cum au vrut liberalii să reformeze România înainte de Primul Război Mondial

Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial

Liberalii și interzicerea comuniștilor

Liberalii și problemele industrializării României după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, despre intrarea țării în Primul Război Mondial: „Este o partidă în care România îşi joacă existenţa”

Liberalii și criza dinastică generată de principele moștenitor Carol

Influența lui Ionel Brătianu asupra Regelui Ferdinand a adus România în tabăra câștigătorilor

Liberalii și prima amenințare majoră a bolșevicilor asupra României

Cum a ajuns Ionel Brătianu președintele PNL și prim-ministru al României

Ionel Brătianu, Banatul și Take Ionescu

Politica externă a României în primul deceniu al secolului al XX-lea

Liberalii și dezvoltarea industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Primul guvern liberal din istoria României

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari